ʺToate artele sunt în serviciul Artei SUPREME: ARTA DE A TRĂIʺ Bertolt Brecht
Artele stimulează în cea mai mare măsură creativitatea, echilibrează interior și oferă momente unice de spiritualitate. Eforturile noastre sunt îndreptate spre conștientizarea beneficiilor artei în DEZVOLTAREA PERSONALĂ, în viața de zi cu zi, în familie, în procesul de creștere și educare a copiilor, în carieră, în comunități și, prin aceasta, să contribuim la creșterea audienței și numărului de prieteni ai artelor.
ʺOmul are nevoie de muzică, literatură și pictură - toate acele oaze de perfecțiune care alcătuiesc arta - pentru a compensa grosolănia și materialismul vieții.ʺ Fernando Botero- sculptor și pictor
”Consumul” de artă, sau Neurocultura, are incontenstabile și de neînlocuit beneficii. Studii neuroimagistice recente au identificat zone din creierul uman - situate în zona anterior-medială a cortextului prefontal - care sunt activate doar de experiențe estetice (Blood and Zatorre, 2001; Cela-Conde et al., 2004; Kawabata and Zeki, 2004; Vartanian and Goel, 2004; Jacobsen et al., 2006; Di Dio and Gallese, 2009; Kirk et al., 2009; Ishizu and Zeki, 2011; Lacey et al., 2011; Salimpoor et al., 2011). Prin urmare, apariția efectelor presupune activarea zonelor specifice consumului estetic, deci, este obligatoriu ca inițierea să înceapă la vârste fragede, pentru a evita „ancrasarea”. Aceste date au stat și la baza dezvoltării programului EducARTE® pentru copii, o premieră în materie. Pentru informații și înscrieri, intrați pe pagina EducARTE®.
Cum, însă, copilăria nu este eternă, pentru adulți, ne propunem să aducem oaza de perfecțiune și răsfăț estetic în cadrul evenimentelor pe care ne dorim să le lansăm și să le impunem ca standarde de profesionalism în artă.
O preocupare va fi și promovarea de tinere talente, cele mai promițătoare viitoare legende. Așa că, stați cu ochii pe noi!
Mai mult. Prin intermediul site-ului, www.amicisartes.ro, FB sau Tweeter, vom picura, zilnic, stropi de soare și culoare, din edenica grădină a artelor. Deci, abonați-vă și urmăriți-ne pe rețelele sociale!
Asociația AMICI ARTES MUNDI
Cel mai faimos punct de atracție din Sibiu, este, cu siguranță, Palatul Brukenthal. Orice itinerariu trebuie să include acest obiectiv, cu o mențiune specială pentru galeriile de pictură italiană și școala flamandă și olandeză. Pentru a nu cădea în, eterna și plictisitoarea (necitibilă și necitită), capcană exhaustivă, marcăm doar două dintre capodoperele găzduite din muzeu. Jan van Eyck- „Omul cu tichie albastră” și Pieter Bruegel I, zis Cel Bătrân –„ Uciderea pruncilor”. Două dintre capodoperele incontestabile ale umanității. Jan van Eyck este reprezentant al școlii timpurii olandeze, a definit, chiar prin această pictură, elementele de stil portretistic pentru toate generațiile viitoare: poziționarea pe trei sferturi, direcția luminii, fundalul aplatizat, estetica capilară sau de aranjament.
